Rugaciune pentru Sinele Meu-lectura Adrian Moldovan

Hoinar

O clipa tinu noaptea, cat tin noptile de vara, cand intunericul e numai
o strangere de aripi a luminii.Si totusi,indata ce se trezi, fluturul, in
racoara umeda a diminetii, i se paru ca dormise de cand lumea;
de aceea zise in sine banuind:  ,,Ce  Dumnezeu rasare soarele atat de
tarziu!" Dar, ca si cum Dumnezeu i-ar fi facut pe voie, deodata se
resfira din inalt manunchiul stralucitor al razelor de soare,si
peste campie navali un val de aur.
ARIANA MARIA POPOVICI!!

Cantaretul

E de neam! Intre toate lighioanele lumii,gandeste el,nu era alta care sa aiba stramosi mai alesi
si mai de vita.Pamatul era o nimica toata,un bot de huma ce orbecaia fara de nici capatai prin
vazduh, cand neamul lor greieresc isi ridica osanalele lui insusi,sub frunzele uriase din cari astazi
nici macar urme n-au ramas.Ei biruisera vremea,
-dainuiau stapani in lung si-n lat, ca si pe atunci.Chiar un strabunic al lui,cu mii de
ani inainte, fusese cantaret in cuptorul brutariei lui Por-Imarat.
CU DRAG ARIANA MARIA POPOVICI

CALATOARE!...

E calatoarre!A iesit din musuroi furinca si-a pornit, cum face in fiecare dimineata,

a pornit sa vada lumea...Ea stia ca ochii duc si mintea intoarce;ca,vazand multe,stii 

destule si ai de unde da si la altii.Si ce fericire sa calatoresti dimineata,in revarsa-

tul zorilor, cand iarba e proaspata sub roua, aerul jilav de racoare, si cand pe cer se

prelinge lumina ca o unda de aur. S-apoi dimineata privesti altfel lumea, altfel o

judeci; gandurile nu-ti sunt spulberate, ci se limpezesc.Cu drag Ariana!

Saracutul!...

S-a iscat un vartej ca din senin.S-a insurubat in pamant, apoi a pornit-o,tehui,peste camp,curti si livezi,luand cu el tot ce gasea mai usor in cale.Si daca de pe jos fura flori,pene si harti,de pe-o
ramura lua un carabus,un carabus mititel,castaniu,cu aripile fragede,cu ochisorii ca doua
neghinite.Carabusi de primavara.

CU DRAG ARIANA--MARIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Gandacelul

Cum venise pe lume, nici el nu-si da-dea seama.S-a trezit ca dintr-un
somn si parca era de cand pamantul.Nu simtise nici durere,nici bucurie.Si mult isi muncise gandul;
cum rasarise,si-al cui era,mic cat un fir de linte,misca piceorusele fragede si ocolea,

Cat un fir de neghina

Nu trebuie sa fii cat un munte de mare ca sa poti judeca.
Ci deai fi cat o neghina,ori cat un fir de colb,daca ai in capsorul tau scantea dumnezeiasca ce cuprinde lumea,t-ii de ajuns; stii ce esti, de unde vii si-ncotro trebuie sa te indrepti''.